epilog-bogdan-patrut

Cristian Strat
15 martie 2008

Stimati colegi,

Acum 10 ani am publicat un manual de Programarea calculatoarelor electronice (la Teora, dupa programa de atunci de clasa a X-a). Am scris atunci un epilog la acel manual, pe care editorii nu l-au inclus. Probabil considerau ca e nepotrivit. Le-am inteles decizia.
Editura InfoData din Cluj doreste sa republice acest manual al meu. Cartea se va numi "Tehnici de programare si structuri dinamice de date". Doresc (in numele meu personal, ca si al colaboratorului meu, editorul) sa va cer sfatul in privinta daca ar fi bine sau nu ca acest epilog sa fie inclus in carte.
Multumesc!

Bogdan Patrut

Epilog

  Ne punem întrebarea, la finalul acestei cărÅ£i: este utilă o asemenea carte? Åži dacă da (sau dacă nu), ne întrebăm ÅŸi de ce.

  Cartea pe care o aveÅ£i în mâini este un manual de Programarea calculatoarelor. Un manual se adresează unui grup oarecum restrâns de cititori, prin însăşi denumirea sa de manual. Aici, manualul se adresează elevilor de liceu (clasa a X-a) ÅŸi profesorilor săi, care studiază la clasele de informatică. Astfel de clase există (ÅŸi existau) în liceele de informatică, dar există ÅŸi în acele licee teoretice sau chiar industriale, economice ÅŸi au apărut mai ales după RevoluÅ£ie, din dorinÅ£a conducerilor liceelor de a atrage elevi buni în clasa a IX-a.

  Cât de pregătiÅ£i au fost aceÅŸti elevi pentru viitorul lor dialog cu calculatorul e greu de stabilit. Cât de bine pregătiÅ£i pentru profesia pe care o vor urma la finele liceului, dacă ea va fi in domeniul informaticii sau va avea în vreun fel sau altul tangenţă cu informatica ÅŸi calculatorul, vom vedea peste câţiva ani.

  Din experienÅ£a ultimilor ani de învăţământ preuniversitar informatic se pot trage mai multe concluzii.

  ÃŽn primul rând, se observă că foarte mulÅ£i elevi doresc să urmeze profilul informatică, chiar dacă unii dintre ei nu au văzut sau nu au folosit vreodată un calculator.

  Sunt mulÅ£i alÅ£ii care au avut posibilitatea de a folosi un calculator personal, fie la ei acasă, fie la serviciul unuia dintre părinÅ£i, fie chiar în ÅŸcoala generală sau pe la vreun cerc de copii. Dar câţi dintre aceÅŸtia au trecut de stadiul de a vedea în calculator o simplă jucărie, poate cea mai scumpă jucărie? PuÅ£ini. Dintre aceÅŸtia, ÅŸi mai puÅ£ini au încercat să utilizeze calculatorul, în sensul de a opera cu diferite programe utilitare, cu Windows, cu programe de grafică sau editoare de texte.

  AceÅŸtia din urmă ne bucură, deoarece ei sosesc în clasa a IX-a cu un bagaj de cunoÅŸtinÅ£e ÅŸi o experienţă în folosirea calculatoarelor. DeÅŸi au fost acumulate dezorganizat, haotic (ceea ce presupune existenÅ£a unor mari lacune în cultura lor informatică), cunoÅŸtinÅ£ele pe care le au micii viitori informaticieni din clasele a IX-a le sunt de mare folos. Dar diferenÅ£a între aceÅŸtia ÅŸi cei ce nu au folosit până atunci un calculator devine repede nesemnificativă, chiar pe parcursul primului trimestru de liceu. Evident, a lucra cu un calculator nu e mare filosofie, iar copiii, care nu au atâta teamă, atâta neîncredere, ca adulÅ£ii, ci dimpotrivă sunt mult mai inventivi, mai curioÅŸi sau mai încrezători, învaţă repede să facă cine ÅŸtie ce minuni cu un calculator electronic.

  MulÅ£i copii vin la profilul informatică, crezând că se vor juca la calculatoare. Pur ÅŸi simplu! AlÅ£ii visează că vor explora o lume fascinantă nebănuită, ca în serialele ÅŸtiinÅ£ifico-fantastice, iar alÅ£ii cred că vor explora Internetul toată ziua.

  Åži ÅŸcoala începe. Vine profesorul de informatică ÅŸi începe să­ le vorbească despre constante, variabile, expresii, tipuri de date sau despre instrucÅ£iunea de atribuire. Elevii devin serioÅŸi, crezând că acesta e doar începutul, că urmează ceva fascinant.

  Åži, într‑­adevăr, acela era doar începutul. Se predă instrucÅ£iunea if, apoi entuziasmul elevilor începe să dispară. Când se ajunge la while, deja unii nu mai înÅ£eleg nimic sau nu mai pot Å£ine pasul.

  E clar. Ceva se întâmplă. ÃŽn orice caz, elevii îşi dau seama că informatica nu este o joacă. Sau cel puÅ£in programarea. E ceva ca la “mate”. E ceva greu. Unii se apucă de carte. AlÅ£ii preferă să aÅŸtepte prima oră de laborator, sau măcar prima oră de Sisteme de calcul, unde parcă e mai simplu. Åži mai util. Da, mai util. Iată cuvântul magic.

  SimÅ£ul practic este o caracteristică a generaÅ£iei actuale de elevi. Ei nu înÅ£eleg, nu acceptă (în marea lor majoritate) să înveÅ£e ceva care nu le este de folos. ÃŽncercarea profesorului de a explica că toate aceste lucruri pe care le predă sunt utile, pentru că ele stau la baza tuturor produselor software realizate de firme americane sau internaÅ£ionale, nu duce la nimic. Elevul o Å£ine tot pe a lui, argumentând cu replici care demonstrează lipsa sa de motivaÅ£ie intrinsecă a învăţării.

  E greu să demonstrezi unui elev ce poÅ£i face cu toate if-urile sau while-urile pe care i le predai. Elevul te poate întreba: ÅžtiÅ£i să faceÅ£i un joc, domnule profesor? Dar un Windows sau măcar o parte din el (să zicem programul Notepad)?

  E greu să răspunzi la o asemenea provocare, e greu să le răspunzi în general. Ajungi la finele clasei a IX-a ÅŸi constaÅ£i că, la Algoritmi ÅŸi limbaje de programare, nu mai lucrezi decât cu o treime din clasă. Restul se prefac că înÅ£eleg sau că învaţă, tu te faci că îi asculÅ£i sau că îi notezi.

  Urmează clasa a X-a, unde la Programarea calculatoarelor continui cu materia de anul trecut, iar aici îi înveÅ£i ÅŸi mai mult să analizeze, să gândească o problemă. Pe cine? Pe doar cei o treime din clasă, care stăpânesc sintaxa ÅŸi semantica limbajului Pascal, care ÅŸtiu să ordoneze un vector sau să determine cel mai mic element dintr­‑o matrice.

  CeilalÅ£i încearcă să înveÅ£e pe de rost problema damelor sau sortarea prin interclasare, iar asta nu pentru că nu au înÅ£eles algoritmul, ci pentru că nu ÅŸtiu să­‑l transpună în program. (ÃŽn treacăt fie spus, niciodată nu am înÅ£eles de ce consideră ei atât de greu formalismul unui limbaj pentru implementarea unui algoritm.).

  Din cei cu care ai rămas să lucrezi, majoritatea încep să scrie programe de grafică. Nimic rău în asta, unii ajung la performanÅ£e deosebite, realizează jocuri, sunt premiaÅ£i pe la diferite concursuri naÅ£ionale sau interjudeÅ£ene, dar se limitează doar la atât.

  Mai rămân câţiva. AceÅŸtia, foarte puÅ£in la număr, sunt olimpicii. Pentru ei, materia de Programarea calculatoarelor este o pasiune. ÃŽnsă, ei înÅ£eleg repede ce le predai, prin urmare va fi nevoie să te abonezi la gazetă sau să cauÅ£i cărÅ£i cu probleme grele. Sau să inventezi tu. Ei îţi aduc satisfacÅ£ia că nu predai chiar la pereÅ£i.

  AceÅŸtia sunt elevii care gândesc. Pentru ca ei să fie stimulaÅ£i să-ÅŸi folosească gândirea trebuie ca mulÅ£umirea ÅŸi satisfacÅ£iile lor să nu fie doar acelea ale câştigării unui premiu la olimpiadă, o excursie sau intrarea fără concurs la o facultate sau alta.

  Pragmatismul lor cere altceva: cere o slujbă în care să‑şi folosească cu succes cunoÅŸtinÅ£ele ÅŸi mai ales capul. Deocamdată aÅŸa ceva nu există în România. De aceea pleacă. ÅžtiÅ£i unde...

  Ce fac ceilalÅ£i. CeilalÅ£i termină liceul. MulÅ£i dintre ei au prins din zbor unele chestii care li se cer la locul de muncă, acolo unde “cei de la firmă” zic că “am mai văzut eu dintr‑ăştia de la informatică, care nu ÅŸtiu nimic”. Acolo Å£i se cere să ÅŸtii. Ce? Să lucrezi cu nu ÅŸtiu ce variantă de nu ÅŸtiu ce program, care au ăia nevoie acolo. Sau să faci service, să desfaci ÅŸi să asamblezi calculatoare.

  Chiar dacă înÅ£eleg sau nu programarea, elevii care termină informatica sunt o elită.

  Unii au nevoie de cunoÅŸtinÅ£e pentru slujbele lor viitoare. AlÅ£ii au nevoie de slujbe pentru cunoÅŸtinÅ£ele lor.

  Să se audă acolo unde trebuie!

Bogdan Pătruţ

P.S. Am discutat despre lipsa de motivaţie a elevului de a învăţa programarea. Nu am discutat, însă, despre motivaţia profesorului de a o preda. Am fi răspus astfel la întrebarea: de ce pleacă tot mai mulţi tineri informaticieni din învăţământ?