Miruna învaţă şah. Ea a ajuns la piesa tură şi a înţeles că aceasta se poate deplasa doar pe orizontală sau pe verticală. De asemenea, ştie deja că dacă o altă piesă se află în calea unei ture aceasta poate fi atacată.
Miruna i s-a părut că este prea simplă teoria mutării unei ture şi şi-a imaginat următoarea problemă:

Pe o tablă de şah $N * N$ ea aşază la întâmplare $K$ ture. Nu poate pune $2$ ture în aceeaşi căsuţă (poziţie pe tablă). Ea doreşte să mute turele astfel încât, la finalul mutărilor, nicio tură să nu poată ataca altă tură.

Pe o tablă de şah $N * N$ ea aşază la întâmplare $K$ ture. Ea doreşte să mute turele astfel încât, la finalul mutărilor, nicio tură să nu poată ataca altă tură.

După mai multe încercări fetiţa şi-a propus să determine numărul minim de mutări necesare pentru a obţine aşezarea finală a turelor.
Întrucât turele Mirunei sunt mai vechi şi cam împiedicate, ele se pot deplasa doar cu câte o căsuţă (la stânga, dreapta, în sus sau în jos) la fiecare mutare. O tură nu poate sări peste o altă tură şi nici nu poate părăsi tabla de şah.