Fie $M$ o mulţime de numere întregi şi $X$ un număr întreg. Un algoritm în general incorect pentru a determina o submulţime a lui $M$ care are suma $X$ este următorul:
1. Dacă $X$ este 0, algoritmul a avut succes.

2. Altfel găsim cel mai mare element $Y$ din $M$ cu proprietatea că $Y$ este mai mic sau egal cu $X$. Dacă acest număr nu există algoritmul, eşuează (X fiind nenul). Dacă acest număr există, îl aducem pe $X$ la valoarea $X - Y$ şi reluăm pasul $1$.

2. Altfel găsim cel mai mare element $Y$ din $M$ cu proprietatea că $Y$ este mai mic sau egal cu $X$. Dacă acest număr nu există, algoritmul eşuează (X fiind nenul). Dacă acest număr există, îl aducem pe $X$ la valoarea $X - Y$ şi reluăm pasul $1$.

Numim numărul $X$ *norocos* relativ la mulţimea $M$ dacă algoritmul de mai sus se încheie cu succes pentru $X$ şi $M$.

h2. Date de intrare

Fişierul de intrare $sets.in$ va conţine pe prima sa linie numărul de teste $T$. Urmează $T$ teste, fiecare având următoarea structură: prima linie conţine numerele $N$ şi $V$, având semnificaţia din enunţ. A doua linie conţine $N$ numere

Fişierul de intrare $sets.in$ va conţine pe prima sa linie numărul de teste $T$. Urmează $T$ teste, fiecare având următoarea structură: prima linie conţine numerele $N$ şi $V$, având semnificaţia din enunţ. A doua linie conţine $N$ numere întregi, reprezentând mulţimea $A$.

h2. Date de ieşire